miercuri, 6 decembrie 2023

Donează și tu o carte nouă pentru BIBLIOTECA ȘCOLII NOASTRE!

Proiect Educațional Local  cu participare națională

                                      ”Donează și tu!”

                                                     Ediția I, 2023-2024

 

„O carte este mai mult decât o structură verbală sau o serie de structuri verbale, este un dialog stabilit cu cititorul său şi este tonul pe care îl impune cititorului şi este imaginea schimbătoare sau durabilă pe care i-o impune memoriei sale."

Jorge Luis Borges



ARGUMENT

   Activitatea din biblioteca școlară este parte integrantă a procesului de instruire, formare și educare, în cadrul învățământului preuniversitar. Un asemenea proiect este util, în condițiile în care titlurile aflate în bibliotecă sunt în mare parte depășite sau uzate. Derularea unui astfel de proiect contribuie la sensibilizarea elevilor, a altor factori cu putere de decizie, în a sprijini material biblioteca, cultivând-se astfel o atitudine pozitivă față de actul lecturii. Se caută încurajarea și stimularea interesului elevilor pentru lumea cărților, oferindu-le șansa de a se dezvolta armonios.

  Colțul cu NOUTĂȚILE provenite din DONAȚII, atrag elevi în fiecare pauză la Bibliotecă.... 



















Sau, se bucură de ele la diferite activități din Bibliotecă...






Lectură pe roluri...

Din tainele necunoscute ale Pădurilor Tropicale... Despre Animale și Planete...
pe toate le regăsesc în colțul cu NOUTĂȚI!




SCOP

- completarea fondului de carte al bibliotecii și implicarea comunității școlare în acțiuni de voluntariat. 


    Donații din partea elevilor clasei I, îndrumați de către dna. Prof. Înv. Primar Jurubiță Daniela.






Descrierea pe scurt a activității: Fiecare elev și fiecare profesor vor fi încurajați să-și informeze rudele și prietenii pentru a dona cărțile care nu le mai sunt folositoare, ori care deja le-au citit. Astfel, bibliotecile vor beneficia de o diversitate mai mare de cărți, iar scuza tinerilor că nu găsesc titlurile de  care au nevoie se va diminua.  



Primele donații de AUTOR... ale doamnei Prof. Elena Bolânu 




Alte DONAȚII de la elevii cls. 
a-VI-a, îndrumați de dna. Dirig. Prof. Niță Ștefania...




                                     



Primul Parteneriat încheiat cu Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale din Tulcea, care urmează să se concretizeze după 15 decembrie...





Primele donații sosite de la dna. Profesor Dobranis Gabriela din Loc. UNGURENI, Jud. Bacău.




Alin...  cls. VIII-a



VĂ AȘTEPTĂM ȘI PE DUMNEAVOASTRĂ, OAMENI CU SUFLET BUN, SĂ NE DONAȚI NOUTĂȚI EDITORIALE PENTRU  PREȘCOLARI, ELEVI  din ÎNV. PRIMAR  GIMNAZIU ȘI LICEU !   

Cls. a VIII-a, în pauză, la Bibliotecă.

vineri, 27 octombrie 2023

”RĂDĂCINI, OGLINZI și REFLECȚII” și ”PHOENIX ” /Revistele Liceului Tehnologic ”Anghel Saligny” Fetești

 

Reviste de cultură generală
realizate de cadre didactice și elevi.






RĂDĂCINI, OGLINZI ȘI REFLECȚII

”Portul popular e mai mult decât o haină,
Este o poveste, o cultură, un simbol de identitate,
Un patrimoniu al unui popor, un patrimoniu al lumii,
O comoară pe care trebuie să o păstrăm mereu.”
elevă Gherasim Ștefania

                          






                  


PHOENIX / REVISTA ȘCOLII





                       





                        

miercuri, 4 octombrie 2023

Omagiu adus DASCĂLILOR de ”ZIUA EDUCAȚIEI”


 

    Astăzi, 04 octombrie 2023, împreună cu elevii din clasa  X-a B, ai Liceului Tehnologic Anghel Saligny” Fetești, în  cadrul Proiectului dedicat  ”ZILEI MONDIALE a EDUCAȚIEI” am desfășurat activitatea „Un copil care citește va fi un adult care gândește”  – organizată de către prof. Lb. și lit. rom. Giurea Alina și Bibliotecar/ Șerban Ionelia.

   



   Profesorii implicați, joacă, de asemenea, un rol civic de mare importanţă iar EDUCAȚIA prin LECTURĂ, stimulează idealul ființei umane exprimat  prin  „a fi   și  a  deveni”.     

Activitatea desfășurată la sediul Bibliotecii din Corpul B al liceului, a avut ca scop familiarizarea elevilor cu semnificația zilei de 5 octombrie, evidenţierea rolului dascălilor în dezvoltarea noilor generaţii şi recunoaşterea meritelor acestora în formarea culturii, valorilor şi moralei unei societăţi.     




                  

   


     Evenimentul ține să ne reamintească faptul că o educație de calitate reprezintă cheia unei reușite profesionale.


     Educaţia face parte din viaţa de zi cu zi a fiecărui om, de aceea ca şi cadre didactice trebuie să insuflăm celor mici dragostea pentru cunoaştere, educaţie, autoeducaţie, cultivarea respectului pentru cei care oferă educaţia, adică dascălii, fie ei educatori, învăţători sau profesori.


   În cuprinsul activității am derulat o vizionare a PPT-ului intitulat : ”Educat sunt un om liber”, după care, îndrumate de Prof. Limba și Literatura Română Giurea Alina, elevele Zaharia Oana Andreea, Buligeanu Delia, Porojan Alexandra, Iancu Cristina, Gavrilă Adelina, Buturugă Andreea, din clasa X-a B liceu, au participat activ cu eseuri și citate despre educație și poezii închinate dascălilor. S-au alăturat evenimentului Dna. Director, prof. Sârbu Mihaela și Prof. Diriginte   Ceapă Cristina Mihaela.

   
   Fiecare dintre noi am avut un reper în dascălul de la catedră, un sprijin în desăvârșirea personalității noastre și de care ne amintim cu drag și recunoștință.






   Toate cadrele didactice, începând de la doamna Educatoare, până la profesorii din Liceu și Facultate, joacă un rol important în viața tuturor copiilor. Dumnealor le îndrumă pașii spre un viitor măreț. Pentru toate sacrificiile făcute, vă mulțumim pentru efort și dedicație, pentru cunoștințele pe care le oferiți fiecărui elev, pentru toată dăruirea d-voastră!


Vă dorim multă sănătate, răbdare, roade frumoase în urma muncii depuse și un călduros "La mulți ani!”








marți, 3 octombrie 2023

ZIUA MONDIALĂ a EDUCAȚIEI


Buna educaţie este tocmai izvorul 

                                                                                       din care iese tot binele în lume.”                                                                                                 Immanuel Kant 



    În  cadrul Proiectului  dedicat  ”ZILEI MONDIALE a EDUCAȚIEI” , la Liceul Tehnologic” Anghel Saligny” Fetești, am desfășurat activitatea extracurriculară  „Un copil care citește va fi un adult care gândește”  /EDUCAȚIA prin LECTURĂ, stimulează idealul ființei umane exprimat  prin  „a fi   și  a  deveni”.              


   Activitatea  organizată de către prof. Lb. și lit. rom. Bobu Alina și Bibliotecar Șerban Ionelia, a fost desfășurată împreună cu elevii cls. V-VIII la Cabinetul de informatică al Școlii cu cls. I-VIII din Coloniști și a avut ca scop familiarizarea elevilor cu semnificația zilei de   5 octombrie, evidenţierea rolului dascălilor în dezvoltarea noilor generaţii şi recunoaşterea meritelor acestora în formarea culturii, valorilor şi moralei unei societăţi.   

    

În cuprinsul activității am derulat o vizionare a PPT-ului intitulat
”Educat sunt un om liber”,  am  vizionat film cu rol educativ, Profesorul și arta educației, am lecturat ”Povestiri  despre educație și educatori” , după care, am  recitat poezii închinate dascălilor. S-au alăturat evenimentului Director, Prof. Sârbu Mihaela, Profesori diriginți Niță Andra Ștefania, Prof. Mocanu Mirela, Prof. Carabineru Maria, Prof. inf. Lovin Maria și prof. Biologie Săceleanu Fănica.




miercuri, 3 mai 2023

Biblioteca- spațiu al informării, cercetării și inovării

 


            O zi de lucru în  Bibliotecă,  la 
                        "Clubul de lectură"!

 Accesul nestânjenit la informare este esențial pentru asigurarea libertății, egalității și înțelegerii între oameni.

 





 

Prin lectură se realizează documentarea. Dacă ar fi să ne îndreptăm privirea spre acei oameni care au reușit într-un anumit domeniu, cu siguranță am vedea ”în spatele acestora”, BIBLIOTECILE.


  

 Așa cum ne îndemna însuși marele poet M. Eminescu, care a spus: ”CITEȘTE! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini!”, tot așa sunt îndemnați și acum elevii noștri de către cadrele didactice.


      Sub îndrumarea dnei. Dirigintă prof. Marinache Manuela, elevii clasei a XI-a A, ai liceului Tehnologic ”Anghel Saligny” se pregătesc și cu îndrumar pentru BAC-ul la Limba și Literatura Română , la recomandarea dnei.  Prof. Giurea Alina.


 


  

  Permanent, Biblioteca vine în sprijinul elevilor prin completarea informațiilor tehnice oferite de manuale, prin operele literare  puse la dispoziție și prin sintezele care cuprind materia pentru fiecare obiect de studiu din Programa pentru  Bacalaureat.







joi, 27 aprilie 2023

"Schimbările Climatice și Mediul în școli"

 

        


O nouă zi la "CLUBUL de LECTURĂ"!
   Astăzi au poposit la Bibliotecă elevii clasei a III-a, ai Liceului Tehnologic "Anghel Saligny " Fetești, îndrumați de dna înv. Toader Adriana.
  



Am fost parteneri în
  Proiectul  educativ privind "Schimbările Climatice și Mediul în școli", cuprins în  Programul  național "SĂPTĂMÂNA VERDE".

   





Acțiunea de astăzi a punctat  elevilor o mică lecție de geografie, în care am vorbit despre TERRA  și despre poluare și degradare, care sunt factorii majori ai poluării și  ce ne stă nouă în  putință să protejăm mediul înconjurător.
 



A fost o întâlnire  interactivă, în care elevii au conștietizat care este importanța reciclării  și  protejarea  mediului înconjurător.




vineri, 31 martie 2023

”Ziua Porților Deschise” / oferta educațională 2023/2024

         

 Campanie de promovare a ofertei educaționale a școlii, în vederea constituirii clasei Pregătitoare.


Astăzi, 31 martie 2023, Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” din Fetești  și-a prezentat oferta educațională pentru anul școlar 2023/2024, printr-o frumoasă și emoționantă activitate de predare a ștafetei ciclului Primar către Ciclul Gimnazial și de preluare a micuților Grădinari, către Clasa Pregătitoare .    

                  MISIUNEA ȘCOLII

Liceul Tehnologic “Anghel Saligny” are misiunea de a oferi locuitorilor din Fetești şi din zona  limitrofă , tinerilor şi adulţilor, inclusiv celor proveniţi din medii defavorizate, şanse egale de instruire şi educaţie la standardele UE, sprijinindu-i pentru o integrare socio-profesională rapidă şi eficientă, pentru dezvoltarea carierei, contribuind la sporirea calităţii vieţii în comunitatea locală.

Obiectivul fundamental al  Liceului Tehnologic  “Anghel Saligny”- Fetești este de a asigura dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, de a forma persoane autonome şi creative. Şcoala este deschisă pentru toţi cetăţenii, în scopul oferirii unor şanse egale de dezvoltare profesională.

VIZIUNEA ȘCOLII

„ Liceul Tehnologic Anghel Saligny, Fetesti este o şcoală pentru toţi, o şcoala pentru fiecare, o şcoală în continuă schimbare pentru o bună integrare socială a absolvenţilor.

 Ţelul nostru este să redevenim o unitate şcolară de referinţă, integrată nevoilor sociale ale comunităţii, care să realizeze pregătirea de astăzi pentru viitorul de mâine, la standarde europene.


   


   La Activitate au luat parte Doamna Director Prof.  Sârbu Mihaela, domnul Inspector tehnic zonal Trufașu Daniel, dnl. Consilier Local Sârbu Marian alături de dna. Consilier Educativ, Prof. Ceapă Mihaela Cristina.

   Pentru evenimentul  ”Ziua Porților Deschise”, fiecare cadru didactic al învățământului Primar, în persoana doamnelor Prof. înv. Primar  Jurubiță Daniela, Prof. înv. Primar  Grigore Lucica, Prof. înv. Primar  Fleșeru Anișoara, înv. Toader Adriana și Prof. Înv. Prim. Fulger Manuela, și-a mobilizat elevii pentru a prezenta câte un emoționant moment artistic, prin care să ne dezvăluie dragostea  elevilor pentru Natură și Mișcare și talentul pentru Muzică, cunoașterea ”Eroilor” din poveștile lecturate de-a lungul anilor și multe altele.


  Toate acestea au fost insuflate celor mici prin atenta îndrumare și profesionalismul de care au dat dovadă doamnele învățătoare, pentru a-i atrage pe elevi către învățătură și formarea lor ca viitori oameni maturi. 


Putem spune că pentru a clădi un viitor tânăr, trebuie ”să zidești” în sufletului lui, ”cărămidă cu cărămidă”, dragostea de carte și să îi descoperi talentele ascunse și înclinațiile spre care tinde să se dezvolte spre maturitate. 



Acest lucru îl descoperă foarte bine  DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE în primii ani de școală și predă spre Gimnaziu elevi bine pregătiți, curioși pentru asimilarea viitoarelor cunoștințe.

Lantul amintirilor.pptx (canva.com)

    Pentru promoția viitoare 2023/2028, în cei 5 ani de învățământ Primar, doamna Învățătoare Fulger Manuela, se pregătește să preia micuții Grădinari din Grupa Fluturașilor, în prezent preșcolarii doamnei Achile Violeta, cei care au asistat astăzi,  foarte emoționați, la evenimentul desfășurat pentru toți cei prezenți.             




Pentru toți părinții interesați , Actele necesare pentru înscriere, etapele înscrierii se regăsesc la adresa de mai jos:

OM_3704_2023_calendar_inscriere_primar.pdf (edu.ro)

Alte informații le puteți afla la Secretariatul Liceului la nr. de tel: 0243362905                                sau:     lt.anghelsaligny2014@yahoo.com


 

    
 Personal, mă bucur că fac parte din acest colectiv de cadre didactice bine pregătite, inimoase, dedicate meseriei și le voi susține în continuare în activitățile educative.

  



Îi felicit pe toți cei implicați în desfășurarea acestei frumoase și emoționante serbări și le doresc succes în activitatea viitoare, atât elevilor cât și tuturor  cadrelor didactice ale Liceului ”Anghel Saligny” Fetești.




Bibliotecar,

Șerban Ionelia

Donează și tu o carte nouă pentru BIBLIOTECA ȘCOLII NOASTRE!

Proiect Educațional Local  cu participare națională                                       ”Donează și tu!”                              ...